Ghiocelul fermecat

Un soare zgribulit ranjea perfid pe cer. Desi lumina puternic oraselul, acesta ramanea tot inghetat, purtand inca urmele viscolului din serile trecute.

Sus pe deal, departe de oras, ca o pata maroniu-roscata in peisajul alb-argintiu se zarea o casuta veche si uitata de lume. Prin fereastra acoperita pe alocuri cu stelute de gheata se zarea chipul unui baietel care tremura usor. Inauntru era cald, in soba trosnind si sfaraind lemne inca nearse. De ce tremura oare baietelul ?

Baietelul se apleca usor si scoase din dulapior o cutiuta. O lua frumos si se aseza la masuta din fata ferestrei. O rasturna rapid, lasand sa se auda zornaitul unor banuti. Cu ochii larg deschisi incepu sa ii numere usor, luand cu degetul aratator banut cu banut, trecandu-i dintr-o parte in alta.

– 21, 22, 23, 24! se auzi glasul plin de entuziasm al baietelului. Ii aduna atent, ii stranse in pumn si ii duse la piept. Euforic cazu in visare…

– Ii voi cumpara inimioara de aur de la bijutierul din oras… cu siguranta ii va placea… Da, ii va placea la nebunie, va fi cel mai frumos cadou.

Tot anul baietelul a muncit din greu, a strans banut cu banut, a renuntat la multe lucruri, gandindu-se mereu la ziua aceasta. Astazi este o zi speciala, ziua de nastere a printesei de la palat.

Pretuia fiecare banut pe care il strangea. Era cuprins de o mare bucurie cand reusea sa mai arunce un banut in cutiuta, uitand astfel de tot ce-i rau si urat in oras.

Baietelul se imbraca fugitiv si se indrepta repejor catre oras. Pe masura ce se apropia de magazinul bijutierului grabea pasul, nemaiputand astepta niciun moment.

Ajuns in fata magazinului privea plin de admiratie inimioara de aur din mijlocul vitrinei. Inimioara era imbracata cu o bucatica de material rosu din catifea, dezvelind tainic doar o particica din frumusetea ei.

Prinde curaj si deschide cu mare greutate usa grea de stejar a magazinului.

– Buna dimineata, domnule bijutier!

– Buna ziua baietele, cu ce te pot ajuta?

– Uitati, as vrea sa cumpar si eu inimioara aceea frumoasa din vitrina.

Bijutierul rase cu usor dispret si ii raspunde:

– Costa 200 de banuti, ai tu atatia bani?

In acel moment universul baietelului se prabusi, tremura tot. Toate visele ii pareau naruite, tot efortul pe care il depusese parea inutil.

– Dar inimioara aceia micuta de pe raftul de sus cat costa ?

– 86 de banuti, ii raspunse prompt bijutierul.

– Nu am atatia bani… zise cu o voce pierduta baietelul. Coborandu-si privirea zari undeva in coltul unei vitrine micute o cruciulita de argint. Se mai insenina un pic si il intreba pe bijutier cat costa.

– 23 de banuti, veni imediat raspunsul.

„23 de banuti” isi zise fericit in gand baietelul, deci mi-ar mai ramane un banut, as putea chiar sa mai iau ceva. Scoase cu mare grija cei 23 de banuti si ii intinse bijutierului. Iesi din magazin pe jumatate impacat, nu inainte de a da cuviincios buna ziua.

Porni alene prin oras mergand temator, strangand cu putere cruciulita ca pe cea mai mare posesie pe care o avea, si pe buna dreptate chiar era cel mai pretios lucru pe care l-a avut vreodata. In pumnul drept strangea cruciulita de argint, iar in pumnul stang banutul ramas.

Desi nu reusise sa cumpere inimioara de aur, era fericit totusi ca reusise sa gaseasca ceva frumos. Era si mai determinat ca anul urmator sa munceasca si mai mult si sa reuseasca sa-i cumpere inimioara de aur.

Urmatoarea oprire, cofetaria din mijlocul oraselului. O stia foarte bine, trecea mereu pe langa ea in drumul lui spre dulgher. La dulgherul din oras a castigat cea mai mare parte din banuti, ajutandu-l pe acesta sa mestereasca scaune pentru palat.

Se opri in fata vitrinei magazinului, ca de multe ori de altfel. Intr-un tarziu intra usor in cofetarie. Era pentru prima oara cand se incumeta inauntru. Deschise usor pumnul stang si il intinse vanzatoarei cerandu-i ceva dulce si bun.

Vanzatoarea ii impacheta simandicos doua din cele mai bune bomboane de ciocolata din oras. In acest timp baietelul nostru isi imagina cum o va surprinde in mod placut pe printesa cu o cruciulita frumoasa de argint si cu doua bomboane dintre cele mai bune. Chiar se amuza ca poate printesa il va servi cu una din ele si cu aceasta ocazie va sti si el ce gust au.

Ii zise sarut mana vanzatoarei si se indrepta fericit catre iesire. Lipiti de geamul vitrinei, doi cersetori ii urmareau fiecare gest, atragandu-i intr-un final atentia. Baietelul se intrista, aducandu-si aminte de nenumaratele randuri in care trecea pe langa cofetarie, mereu cu capul plecat, mereu inghitand in sec.

Decise sa ofere cele doua bomboane cersetorilor infometati, cu atat mai puternic ademeniti de minunatele delicatese. Chiar daca lasa in urma doua fiinte fericite, baietelul ofta adanc.
Baietelul isi indrepta drumul spre palat. Privea cu caldura frumoasa cruciulita, zicandu-si:

– Poate bomboanele nici nu erau din cele mai bune… si chiar daca ar fi fost, poate printesa mananca in fiecare zi bomboane din acelea, iar eu vreau sa-i fac o supriza, sa-i ofer ceva deosebit. Cruciulita asta este perfecta, este de la mine. Este cea mai frumoasa cruciulita din toata lumea asta.

In departare se zareau portile mari si impunatoare ale palatului. Baietelul se apropia din ce in ce mai mult de aleasa inimii sale. Ajuns la intrare baietelul fu intampinat de doi strajeri.

– Unde mergi ? intreba grav unul dintre acestia.

Luat prin surprindere, baietelul raspunse timid.

– La printesa, este ziue ei de nastere.

Cei doi strajeri incepura sa rada, disconsiderand spusele baietelului.

– Da, nu va mint, am venit sa-i urez la multi ani si sa-i ofer un cadou.

– Da ?! si cam ce cadou i-ai luat tu printesei ? intreba strajerul, luand in deradere vorbele baietelului.

– Cea mai frumoasa cruciulita de argint din toata lumea asta.

In acel moment cei doi strajeri se oprira din batjocura, devenind tot mai interesati. Unul din ei, mai viclean il intreba pe baietel:

– Nu te credem, arata-ne cruciulita si daca e cum spui te lasam inauntru.
Neavand incotro, baietelul le intinse cruciulita. Atat au asteptat cei doi strajeri, care, imediat ce au pus mana pe aceasta, l-au acuzat ca a furat-o si l-au alungat, amenintandu-l ca-l vor arunca in temnita.

Trist, descumpanit si cu inima sfasiata, baietelul se indeparta de palat. In drum spre casa decise sa faca un ocol prin padure, la poienita celor trei stejari. Cu cativa ani in urma acolo se intalnea in taina cu printesa.

N-o mai vazuse de foarte mult timp pe printesa, ii era tare dor de ea. Desi fac parte din lumi diferite spera cumva ca va regasi o parte din ea acolo. Odata ajuns in poienita observa un ghiocel firav, dezgolit, o prada usoara in fata viscolului. Se aseza in genunchi si aduna zapada in jurul acestuia, invelindu-l bine. Baietelul zambi usor, multumit de isprava sa.

– Ghiocel drag, simt o mare tristete in sufletelul meu. Imi doream asa de mult sa-i ofer printesei mele un cadou de ziua ei, o mica raza de lumina… si ce-am reusit?! Nimic. Strajerii nu m-au lasat nici macar sa intru sa-i zic la multi ani… As vrea sa ma poti intelege, ghiocel drag… Saracul de tine, stai singurel pe frigul asta, sper ca zapada sa-ti tina de cald si sa te protejeze.

Descumpanit, baietelul se intoarse acasa. Aseza la vedere cutiuta goala in semn ca din ziua urmatoare incepe un nou an in care va munci si mai mult, pentru ca intr-o zi sa-i poata oferi printesei inimioara de aur.
Baietelul se puse in pat, si, cu bratele duse la piept, adormi usor imaginandu-si ca-si strange cald in brate printesa mult iubita.

Soarele disparu fricos de pe cer, cautand parca si el vremuri mai calde. Odata cu lasarea intunericului viscolul puse stapanire pe intregul oras. In poienita nu se auzea decat vuietul necrutator al viscolului, toate vietatile stand bine ascunse din calea acestuia.

Totusi, dintr-un morman de zapada se putea distinge uneori, pret de cateva clipe, clopotelul unui ghiocel. Ii era nespus de frig, dar multumita zapezii cu care era frumos imbracat facea fata viscolului.

– Voi rezista! isi spunea usor ghiocelul, si isi mai scutura un din cand in cand clopotelul. Trebuie sa transmit mesajul baietelului, fara ajutorul lui m-as fi stins demult. Voi rezista pana ma voi intalni cu printesa si ii voi ura la multi ani din partea acestuia.

Ghiocelul tinea piept vitejeste viscolului care se intetea tot mai tare. Cu voce tot mai stinsa, ghiocelul isi amintea cum parintii lui ii povestisera de locul in care se vor revedea, un loc mirific unde toate florile din toate anotimpurile se intalnesc si-si povestesc amintirile. Acolo toate florile plutesc si raman mereu parfumate si pure.

– Nu sunt inca gata sa plec, abia isi mai soptea ghiocelul. Trebuie sa rezist! ii voi oferi cadou printesei ultimul meu clinchet de clopotel.

Au trecut minute, au trecut ore, iar ghiocelul se stingea treptat treptat. Parea sa viseze cum aude niste pasi apropiindu-se duios. Simtea cum se incalzeste incet, si, imbiat de o voce placuta, isi scutura puternic, pentru ultima data, clopotelul.

Putea deslusi cum clinchetul sau alunga viscolul din oras si din sufletul oamenilor. Ghiocelul era asa de stins incat nu mai putea distinge visul de realitate.